Coxartroza

Coxartroza este o afecțiune degenerativă a articulației șoldului, caracterizată prin uzura progresivă a cartilajului articular și remodelarea oaselor care formează articulația (capul femural și acetabulul).
Este una dintre cele mai frecvente cauze de durere și limitare a mobilității la adulți, afectând semnificativ calitatea vieții.

Pe măsură ce cartilajul se degradează, mișcările devin dureroase, articulația se rigidizează, iar pacientul începe să șchiopăteze.
Boala este cronică și evolutivă, dar tratabilă eficient prin metode moderne conservatoare sau chirurgicale.

• Uzura naturală a articulației odată cu vârsta (artroză primară).
• Malformații congenitale (displazie de șold, epifizioliză, boala Perthes).
• Traumatisme: fracturi ale colului femural sau luxații ale șoldului.
• Sechele postinflamatorii (artrite, infecții, sinovite).
• Tulburări de vascularizație (necroza capului femural).
• Supraponderalitate și efort fizic excesiv.
• Factori genetici și hormonali – predispoziție familială, menopauză.

De multe ori, cauza exactă nu este singulară — mai mulți factori contribuie simultan la apariția coxartrozei.

• Durere localizată în regiunea inghinală, fesieră sau iradiată pe coapsă și genunchi.
• Rigiditate – dificultate la pornirea mersului, în special dimineața sau după perioade de repaus.
• Limitarea mobilității – pacientul nu mai poate încrucișa picioarele sau se apleacă greu pentru a se încălța.
• Schiopătat și scăderea distanței de mers.
• Zgomote articulare (cracmente, clicuri) la mișcare.
• În stadii avansate, durerea apare și în repaus sau noaptea, afectând somnul.

Simptomele evoluează lent, dar progresiv, ducând în final la pierderea funcționalității șoldului.

• Examen clinic: durere la rotație internă și extensie, limitarea mișcărilor, scurtarea membrului afectat.
• Radiografie de bazin și șold: arată îngustarea spațiului articular, osteofite (ciocuri osoase), scleroză subcondrală și deformarea capului femural.
• RMN: indicat în stadii precoce sau pentru evaluarea necrozei capului femural și a leziunilor cartilaginoase.
• Scoruri funcționale: Harris Hip Score, WOMAC – utile pentru evaluarea gradului de dizabilitate.

Tratamentul depinde de stadiul bolii, vârsta pacientului și nivelul de activitate.
Scopul este reducerea durerii, menținerea mobilității și îmbunătățirea calității vieții.

Tratament conservator

Indicat în stadiile incipiente și moderate:

• Medicație: antialgice, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), condroprotectoare (glucozamină, condroitin).
• Infiltrații intraarticulare:
  • Acid hialuronic – lubrifiere și reducerea frecării articulare.
  • PRP (plasmă îmbogățită cu trombocite) – stimulează regenerarea tisulară.
• Kinetoterapie: exerciții de întreținere a mobilității și întărirea musculaturii pelvitrohanteriene.
• Fizioterapie: curenți, laser, magnetoterapie, hidrokinetoterapie.
• Controlul greutății corporale și adaptarea activităților zilnice.
• Baston / cadru de sprijin – pentru reducerea presiunii asupra articulației afectate.

Tratament chirurgical

Indicat în stadiile avansate, când durerea și rigiditatea persistă în ciuda tratamentului conservator.

Principalele opțiuni chirurgicale:

• Artroscopie de șold: în stadii incipiente, pentru îndepărtarea fragmentelor și regularizarea cartilajului.
• Osteotomii de corecție: realinierea articulației (în displazii).
• Artroplastie totală de șold (proteză totală): înlocuirea completă a suprafețelor articulare deteriorate cu componente metalice și polietilenice / ceramice.
• Artroplastie parțială (hemiartroplastie): în cazuri selecționate, de obicei la vârstnici.

Protezarea șoldului este o intervenție standardizată, cu rata de succes >95% și durată medie de viață a implantului de 15–20 de ani.

Operația se efectuează sub anestezie rahidiană (rahianestezie) sau anestezie generală, în funcție de starea generală a pacientului și de indicația echipei medicale.
Consultul preanestezic este obligatoriu înaintea intervenției.

Spitalizarea durează, de regulă, 3–5 zile, în funcție de evoluția postoperatorie.
Mobilizarea se începe din primele 24 de ore după operație, sub supravegherea medicului și a kinetoterapeutului.

• Sprijin parțial cu cadru / cârje: 3–4 săptămâni.
• Sprijin complet: după 4–6 săptămâni (în funcție de tipul protezei și indicațiile chirurgului).
• Reluarea activităților zilnice: 1–2 luni.
• Conducerea mașinii: după aproximativ 6–8 săptămâni.
• Reluarea activităților sportive ușoare: după 3–4 luni.

Respectarea indicațiilor medicale și a programului de recuperare este esențială pentru obținerea unui rezultat durabil.

Kinetoterapia are rol central în restabilirea funcției șoldului.
Programul de recuperare este personalizat și se desfășoară etapizat:

1. Faza I (0–2 săptămâni): exerciții izometrice pentru cvadriceps și fesieri, mobilizare pasivă.
2. Faza II (2–6 săptămâni): exerciții active, reluarea mersului cu sprijin progresiv.
3. Faza III (6–12 săptămâni): întărirea musculaturii, exerciții de echilibru și coordonare.
4. Faza IV (3–6 luni): revenirea completă la activități cotidiene și sporturi ușoare.